Mihail Sebastian, geniul care a murit stupid, într-un accident de camion

Mihail Sebastian a fost unul dintre cei mai importanți discipoli ai filosofului Nae Ionescu. Un scandal fulminant în epoca interbelică l-a cauzat prefața antisemită a lui Ionescu la romanul De două mii de ani, prefață pe care Sebastian a publicat-o intactă. Deriva înspre extremismul de dreapta a generației sale și circumstanțele politice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial l-au îndepărtat de maestrul său și de foștii săi prieteni. În această perioadă a ținut jurnal.

După moartea lui subită, posteritatea i-a fost asigurată în principal de piesele de teatru, până în 1996, când jurnalul, care rămăsese peste 60 de ani inedit, a fost tipărit pentru prima dată. Cartea a suscitat controverse aprinse în societatea românească, fiind contrară imaginii idealizante a elitei intelectuale interbelice.

Născut cu numele de Iosif Hechter într-o familie evreiască din Brăila, Mihail Sebastian face studii universitare de drept și filozofie la București. Are o tentativă de a-și da doctoratul în drept la Paris, soldată cu un eșec. Lucrează apoi ca secretar la o importantă casă de avocatură din epocă, fiind și avocat pledant. Descoperit de Nae Ionescu, președintele comisiei sale de bacalaureat, a fost invitat de acesta să colaboreze la revista Cuvântul, unde îl cunoaște pe Mircea Eliade, unul din viitorii săi prieteni. Prin legislația antisemită de la începutul anilor ’40, i s-a interzis să mai funcționeze ca jurnalist și i se retrage și licența de avocat pledant. Reprezentarea pieselor sale a fost interzisă din cauza faptului că era evreu. Jocul de-a vacanța este interzisă, iar pentru a putea reprezenta piesa Steaua fără nume a folosit un al doilea pseudonim, Victor Mincu. Piesa Ultima oră s-a jucat după moartea lui Sebastian, la Teatrul Național București, sub direcția lui Zaharia Stancu. 

Mihail Sebastian, accident sau crimă?

Moare în plină tinerețe creatoare, lovit de un camion în 1945, la numai câteva luni după lovitura de stat de la 23 august 1944, scrie wikipedia.

ând s-a trezit în dimineața zilei de 29 mai 1945, Mihail Sebastian nu bănuia că nu va mai apuca să-i vadă înserarea. „Sunt seri când tot cerul mi se pare pustiu, cu stele reci, moarte, într-un univers absurd, în care numai noi, în marea noastră singurătate, ne zbatem pe o planetă de provincie, ca într-un târg în care nu curge apa, nu arde lumina și unde nu opresc trenurile rapide…” În acea seară, Mihail Sebastian, pe numele lui adevărat Iosif Hechter, avea să se afle deja pe o altă planetă, poate într-un univers mai puțin absurd…

Se trezește, își pune un costum subțire, verde-deschis, își ia servieta neagră și pleacă spre teatru ca să-i ceară lui Sică Alexandrescu o invitație la teatru pentru părinții lui… Tot în acea dimineață Sică Alexandrescu îl anunță că piesa lui „Steaua fără nume” avea să fie reprezentată „pe toate scenele lumii”. La ora 5, Mihail Sebastian trebuia să se întoarcă în biroul lui să semneze contractul. Numai că la ora 5, Mihail Sebastian nu va mai fi pe această „planetă de provincie”.

Pleacă de la teatru. E aproape ora prânzului. Pe strada Regală, Mihail Sebastian se întâlnește cu Margareta Sterian, care-l felicită pentru o conferință susținută de curând la Sala Dalles. O salută și pleacă mai departe, purtându-și servieta de avocat, cu acte de care n-avea să mai aibă timp să se ocupe în acea zi. Și nicicând altădată. Îmbrăcat în costumul lui elegant, merge mai departe, spre moarte… Dar până la ora 3.00, mai are încă puțin de trăit. Timpul curge încet, în ritmul lui. Merge să ia masa cu părinții, în casa din Antim. Iar la ora 2.00 pleacă spre Universitate. Urma să țină un curs: „Balzac și problemele sociale ale timpului său”.

„În fiecare zi, când pleca de acasă, Mihail Sebastian avea un fel de itinerariu precis, de la care nu se abătea în ruptul capului. Anume, parcurgea strada Antim, trecea pe la Școala Poenărescu și ajungea în Calea Victoriei, pe la Podul Senatului”, avea să povestească prietenul lui Mircea Septilici. Numai că în acea zi, Sebastian avea să aleagă un alt traseu. Iar la ora 3.00, pe Bulevardul Regina Maria un camion avea să-l lovească în plin, atunci când traversa pe la stația de tramvai de la biserica Sf. Nicolae. Lovitura l-a proiectat pe caldarâm. Oamenii s-au strâns imediat și a fost transportat de urgență la un dispensar. Numai că era prea târziu și inutil. Mihail Sebastian plecase deja spre moarte. S-a constatat fractura bazei craniului și, în ciuda îngrijirilor, a murit peste câteva minute. În buzunar i s-a găsit textul dactilografiat al conferinței pe care urma s-o țină peste puțină vreme la Universitate, unde n-a mai ajuns niciodată.

Avea 37 de ani… Ce ironie! Evreul Mihail Sebastian, pe numele lui adevărat Iosif Hechter, reuşise să supravieţuiască prigoanei antisemite și războiul se încheiase. Iar ceea ce n-au reuşit bombele celui de-al Doilea Război Mondial a reuşit un camion banal într-o zi oarecare de mai, când totul părea normal. Viaţa lui, extrem de tumultuoasă, în care a trăit în mai puţin de patru decenii poveşti care să umple mai multe romane, era curmată stupid. Dacă aruncăm un ochi în presa vremii, iată cum este relatat accidentul: „În dreptul bisericii Sf. Ilie, a traversat strada. La mijlocul ei, el a fost însă surprins de o autodubă, ce se apropia cu o viteză fantastică. În ultimul moment, sperând că totuși bolidul amenințător îl va ocoli, Mihail Sebastian s-a oprit, înfruntând cu privirea pericolul. Șoferul, care a observat abia în ultimul moment primejdia, a încercat să stopeze, însă frânele n-au răspuns la comandă. Mașina a lovit lateral pe Mihail Sebastian, proiectându-l pe caldarâm.” Accident sau crimă? S-au făcut diverse speculaţii legate de moartea lui, însă până astăzi lucrurile au rămas aşa: un camion i-a curmat viaţa. Dacă în spatele acestui accident s-a ascuns o crimă, poate istoria va elucida într-o zi. Mașina care l-a lovit era condusă de Ion Zapodeanu. Însă teoria asasinatului nu stă prea bine în picioare. Iar cel mai puternic argument e tocmai acela că în acea zi Mihail Sebastian a schimbat ruta obișnuită. Cine ar fi putut bănui așa ceva? Durerea unor apropiați a făcut însă să fie lansată în spațiul public ipoteza că Sebastian ar fi fost ucis, invocând în primul rând faptul că Zăpodeanu nu a avut un dosar adevărat în urma acestui accident. Însă în acești 75 de ani care s-au scurs de-atunci, lucrurile au rămas așa. Mihail Sebastian a suferit un tragic accident în după-amiaza zilei de 29 mai…

Leni Caler, iubirea lui Mihail Sebastian…

„Am rămas ca trăsnită, cutremurată în toată fiinţa mea. Refuzam cu încăpăţânare să cred, să înţeleg gândul absurd că Mihai nu mai este, că n-o să-l mai văd, că nu voi mai vorbi cu el. Că Mihail Sebastian nu va mai scrie! Că acea unică vivacitate, că acea minte scăpărătoare au încetat brusc, asemeni unei flăcări care s-a stins, şi că prietenul meu nu va mai fi niciodată nicăieri. Nu, aşa ceva nu putea fi crezut”, povestea mai târziu Leni Caler, actrița care i-a fost iubită într-o vreme lui Mihail Sebastian, actrița pentru care a scris unul dintre cele mai frumoase roluri din dramaturgia românească: Corina din „Jocul de-a vacanța”, actriță care, însă, l-a iubit frivol, cât timp era în viață, așa cum iubeau actrițele acelei perioade.

 

„Îl socoteam cel mai mare autor dramatric român“, mărturisește Sică Alexandrescu, citat de presa vremii. „Dragă Mihai. Te așteaptă manuscrisul cu «Casa cu două fete…» . Nu uita că la 15 iulie ai promis s-o termini… Piesa ta, cea mai tragică viață, ai sfârșit-o înainte de termen.“

Povestea lui Mihail Sebastian este povestea evreului prigonit care nu cunoaşte liniştea. Iar cuvintele maestrului iubit, Nae Ionescu, din prefaţa la „După două mii de ani” rămân emblematice şi-i rezumă cel mai bine condiţia… „Suferi pentru că eşti evreu; ai înceta să fii evreu în momentul în care nu ai mai suferi; şi nu ai putea scăpa de suferinţă decât încetând a fi evreu. Este, desigur, o apăsătoare fatalitate. Dar tocmai de aia nu e nimic de făcut: Iuda va agoniza până la sfârşitul veacului. (…) Mesia a venit, Iosef Hechter – şi tu nu l-ai cunoscut. Atât ţi se cerea în schimbul tuturor bunătăţilor pe cari Dumnezeu le-a avut pentru tine: să veghezi. Şi nu ai vegheat. Sau nu ai văzut – pentru că orgoliul ţi-a pus solzi pe ochi… Iosef Hechter, nu simţi că te cuprinde frigul şi întunericul?”

Calvarul istoriei pe care a trăit-o în acei ani este de regăsit în Jurnalul ţinut în perioada 1935-1944, documentul cel mai relevant pentru epoca şi personalitatea sa, publicat abia în 1997. Acolo se dezvăluie intelectualul măcinat de incertitudini, în căutarea autenticităţii, melomanul și îndrăgostitul.

Portretul lui Iosif Hechter, fiu al unei familii de evrei din Brăila şi devenit mult mai târziu Mihail Sebastian, este, în fapt, rodul întâlnirii dintre dimensiunea evreiască şi cea românească, pe care visa să le armonizeze. În „După două mii de ani”, carte esenţială pentru şi despre destinul său, el însuşi mărturisea: „Mi se pare mai urgent şi mai eficace să realizez în viaţa mea individuală acordul valorilor iudaice şi al valorilor româneşti, din care această viaţă este făcută, decât să obţin sau să pierd nu ştiu ce drepturi civile. Aş vrea să cunosc bunăoară legiuirea antisemită care va putea anula în fiinţa mea faptul irevocabil de a mă fi născut la Dunăre şi de a iubi acest ţinut.” Mihail Sebastian a suferit în acea perioadă, a suferit cumplit şi a cunoscut trădarea unor importanţi prieteni, mari intelectuali ai acelei perioade. El, cel descoperit de Nae Ionescu şi prieten cu Mircea Eliade, avea să se izbească în acei ani de monstrul antisemitismului.

Chiar înainte de întâlnirea decisivă cu Nae Ionescu la „Cuvântul” din 1927, Mihail Sebastian publicase deja articole ferme împotriva fascismului şi a războiului. Interesul pentru modernitate l-a apropiat de grupul „Forum”, din care făceau parte Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Paul Sterian, Ion Jianu, Ion Cantacuzino. Numai că înainte de plecarea la Paris cu bursa de doctorat în drept, tânărul iubitor al culturii franceze, meloman rafinat, se distanţează de misticismul colegilor de generaţie. Primul moment marcant al carierei de scriitor, în peisajul unei literaturi care se apropria din ce în ce mai mult de Europa prezentului, este apariţia romanului „După două mii de ani”, de fapt o tulburătoare confesiune despre ce înseamnă a fi evreu. Se întâmpla după asasinarea lui I.Gh. Duca, după suspendarea „Cuvântului” care o cotise spre extrema dreaptă şi după arestarea unor legionari din grupul „Criterion”. Numai că prefaţa scrisă de Nae Ionescu, iniţiatorul într-ale filozofiei, era o încercare de a justifica teologic antisemitismul…

Însingurarea scriitorului se accentuează: este renegat de evrei pentru că doreşte armonizarea cu valorile româneşti şi, pe de altă parte, este ţinta antisemitismului din ce în ce mai agresiv. Rupt între două lumi, Mihail Sebastian trăieşte o dramă. Sunt ani grei pentru cugetătorul care nu este nici închis în turnul de fildeş, dar nici militant necondiţionat al vreunei ideologii. Spiritul critic era necruţător şi cu lumea dinafară, şi cu propria lume, tulburată de îndoieli, pasiuni, întrebări existenţiale.

Mihail Sebastian şi controversatul roman ”Două mii de ani”

În anul 1934 publică un alt roman, De două mii de ani, de această dată despre ce înseamnă să fii evreu în România. Cartea a căpătat o celebritate nedorită, mai ales în urma prefeței semnată de magistrul lui Sebastian și al generației Criterioniste, profesorul Nae Ionescu.

Textul lui Nae Ionescu încerca să fundamenteze antisemitismul din perspectivă teologală, conchizând că evreii nu au nici o putință de salvare întrucât sunt evrei. La scurt timp va publica și Cum am devenit huligan, în care adună articolele apărute în presă, care reprezintă un dosar al receptării operei sale.

Procedeul foarte modern îl reia pe cel folosit de romancierul André Gide în romanul Falsificatorii de bani (Les Faux Monnayeurs).

Sebastian se impune în literatura română ca dramaturg cu piesele de teatru Steaua fără nume, Jocul de-a vacanța, Ultima oră. Piesa Insula a rămas neîncheiată.

Manuscrisul inițial al romanului Accidentul, cuprinzând cinci capitole, i-a fost furat lui Mihail Sebastian în Franța, iar autorul nu l-a mai găsit. A fost nevoit să-l rescrie de la zero.

Mihail Sebastian, dramaturg de succes

Fenomenul receptării lui Sebastian a fost unul dintre cele mai spectaculoase, atât în timpul vieții scriitorului, cât și în posteritate. Scandalul generat de prefața lui Nae Ionescu la volumul „De două mii de ani” (1934) a făcut ca autorul, discret plasat până atunci pe scena literară, unde se impusese mai ales prin foiletoane critice, să ajungă brusc în centrul atenției.

Capriciile istoriei nu l-au putut împiedica pe Sebastian să aibă succes și ca dramaturg, încă din timpul vieții.

Jurnalul său intim, ținut în anii unei sălbatice resurecții a antisemitismului, adică în perioada 1935-1944, a fost publicat postum, abia în 1996. Originalul a fost scos din țară prin curier diplomatic de fratele său mai mic, Andrei Benu Sebastian, și a ajuns la Ierusalim.

În prezent originalul se găsește la Universitatea din Ierusalim, frații săi aflându-se în posesia unor copii fotografice. Harry From, regizor evreu din Romania care a trăit în SUA, a creat Fundația „Mihail Sebastian”.

Mihail Sebastian, premiu de carte oferit post mortem

După mulți ani de insistență, a obținut cele 9 caiete de la familia lui Sebastian ( respectiv dna Beatrice Sebastian, văduva fratelui scriitorului, Beno) și a încheiat un contract între familie și Editura Humanitas.

Leon Volovici, istoric și critic literar israelian originar din România, a prefațat ediția publicată la Editura Humanitas, cartea fiind un document de mare valoare istorică care documentează între altele, antisemitismul societății românești în anii războiului (care a dus la masacrarea a între 280.000 și 380.000 evrei cetățeni ai României și ai Ucrainei.

Între timp, Jurnalul a fost publicat și în Franța, SUA, Olanda, Cehia și de curând și în Germania și Suedia. Opera sa este pe cale de a fi (re)descoperită atât în țară cât și în străinătate. 2007 fiind anul centenarului nașterii lui Mihail Sebastian, în țara sa și în străinătate au fost publicate noi studii despre scriitor și creația sa.

În Germania Jurnalul a fost publicat sub numele Voller Entsetzen, aber nicht verzweifelt / Tagebücher 1935-1944 (Îngrozit, dar nu disperat/ Jurnal ) și a apărut în editura Claassen Verlag, Berlin 2005.

Pentru acest Jurnal, foarte recent, la 20 noiembrie 2006, lui Mihail Sebastian i s-a conferit postum la München importantul premiu de carte „Geschwister Scholl” pe anul 2006, premiu ce este conferit în fiecare an începând din 1985 de către Börsenverein des Deutschen Buchhandels (Asociația germană a librarilor).

Premiul de 10.000 de euro a intrat în posesia celor două nepoate de frate ale scriitorului, Michelle și Dominique Hechter, care locuiesc în Franța și în Israel.

Mihail Sebastian, iată câteva lucruri pe care ar trebui să le cunoaşteţi despre unul dintre cei mai buni prozatori români din perioada interbelică.

Romancier şi dramaturg român de origine evreiască s-a născut la Brăila la 18 octombrie 1907 cu numele real de Iosef Hechter.

Îl cunoaşte de timpuriu pe Nae Ionescu, filosoful fiind şeful comisiei sale de bacalaureat. Remarcat de Ionescu îşi începe activitatea la ziarul Cuvântul condus de filosof, în 1927.

Face parte din Asociaţia Criterion înfiinţată la Bucureşti unde îi are colegi printre alţii pe Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Noica sau Haig Acterian.

Debutează în 1932 cu „Fragmente dintr-un caiet găsit” publicând în același an un volum de nuvele „Femei”.

În 1934 publică „De doua mii de ani” în care descrie condiţia de evreu în România. Romanul crează o întreagă polemică în urma prefaţei critice, anti-semite semnate de Nae Ionescu.

Publică o serie de piese de teatru cum ar fi „Jocul de-a vacanţa„ sau „Steaua fără nume”, ultima devenind o ecranizare în coproducţie româno-franceză („Mona, l’etoile sans nome”) având în roluri principale pe Claude Rich si Marina Vlady.

Are de suferit în timpul regimurilor legionar si antonescian, urmare a politicii anti-semite promovate de acestea, nu îi mai este permis să funcţioneze ca jurnalist iar piesele sale primesc interdicţia de a mai fi jucate.

Moare la 29 mai 1945 la puţin timp după plecarea naziştilor din ţară, călcat de un camion. Este îngropat a doua zi la cimitirul evreiesc Filantropia unde o alee, astăzi, îi poartă numele.

Între 1935-1944 ţine un jurnal intim, publicat postum abia în 1996 în care sunt descrise atât evenimente ţinând de viaţa sa amoroasă, de cea mondenă a Bucureştiului anilor ’30 dar şi ororile antisemitismului.

În anul 2000 nepoata lui Sebastian, Michelle Hechter a publicat lucrarea M si M, lucrare autobiografică în care tratează pe larg viaţa unchiului ei.

Sursa: RomaniaTV

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *