Klaus Iohannis, despre recordul de infectări cu COVID: “Pandemia e departe de a se fi încheiat. E nevoie de atenţie sporită”

Declaraţii live:

– Bună seara. Am înregistrat astăzi, din păcate, o nouă cifră record de infectări cu virusul Sars-Cov-2, și un număr semnificativ de decese provocate de Covid-19. Pandemia este încă departe de a se fi încheiat. Eliminarea treptată a multor restricții și reluarea activităților, concomitent cu apropierea sezonului rece, creează un context sensibil. Toate acestea generează îngrijorare și necesită atenție sporită. Sub nicio formă nu ne putem permite ca sistemul sanitar să fie nevoit să gestioneze o dublă epidemie, de  gripă și de Covid-19. Este fundamental să fim responsabili și prudenți. Să nu uităm că aceleași măsuri, masca, distanțarea, igiena mâinilor, ne pot feri și de virusul gripal și de alte viroze. Ele devin cu atât mai importante în săptămânile și lunile care urmează.

– La începutul săptămânii, au reînceput școlile. Nu peste tot, însă, unitățile de învățământ au beneficiat de resursele necesare pentru ca procesul educațional să se poată desfășura în condiții propice. Fac un apel la directori să se adreseze fără rezerve autorităților, cerându-le toate resursele și clarificările necesare. Mă refer la suplimentarea cu personal, inclusiv medical. 

– Le solicit tuturor primarilor, CJ și ISJ să soluționeze problemele din unitățile de învățământ. Totodată, am cerut guvernului să facă o evaluare completă la nivel național, să prezinte care sunt vulneralibitățile. Educația trebuie să continue, iar asta depinde de autoritățile naționale cât și cele locale.

– Pe 27 septembrie mergem la urne să-i alegem pe cei care vor conduce în următorii 4 ani comunitățile locale. Votul nostru decide cum se vor schimba localitățile în care trăim. Mergeți la vot și puneți ștampila pe cei care conduc bine. Acestea sunt esențiale, fiindcă rezultatul lor afectează viața de zi cu zi. Nu-i lăsați pe alții să decidă în locul vostru.

– În încheiere, am un mesaj pentru candidați. Chiar dacă această campanie este diferită, folosiți toate mijloacele de comunicare pentru a le prezenta proiectele românilor. Oamenii așteaptă soluții, nu atacuri sterile. Practicile toxice trebuie să rămână în trecut. Arătați-le oamenilor ce veți face pentru ei și convingeți-i să vă acorde încrederea. Lupta politică este, în primul rând, o luptă de proiecte pentru comunități.

Întrebări

-În MAI se plătesc în continuare polițe. Spre exemplu, comisarul Radu Gavriș a fost mutat în Haghita, iar Ministerul plănuiește desființarea Serviciului Omoruri.

Iohannis: Am mai discutat despre organizarea internă a ministerelor, dar despre desființarea unui serviciu vital nu am auzit. Am un mesaj: să se implice total pentru cetățeni.

-PSD a anunțat că va vota proiectul de lege care prevede acordarea unui stimulent de risc de 500€ pentru cadrele didactice. Dacă acest proiect va trece de Parlament, ați promulga-o?

Iohannis: Dacă o promulg sau nu vă spun când o am în față. Vă pot spune un lucru care, sincer, m-a întristat și m-a surprins un pic. Astăzi, în comisiile de buget reunite, PSD, cu sprijinul unor traseiști, a votat într-un fel, cu amendamente, proiectul rectificării bugetare. Dacă s-ar aplica tot ce au votat ei, pesediștii, atunci aceste lucruri vor costa peste 6% din PIB în restul acestui an și anul viitor. Este evident că acești bani nu există și costatăm că PSD nu a învățat nimic și nu vrea o politică constructivă. Astfel de apucători electoraliste am mai văzut la PSD pe vremea lui Dragnea, în 2016. Se vede că PSD nu a inventat nimic nou, ci reia ciclul de promisiuni fără acoperire în realitate, în speranța să mai prindă câteva voturi. Dar cred că nu vor prinde.

-Ne putem aștepta la o creștere de cazuri după deschiderea școlilor. Prezența la vot va fi mai mică. Se impune amânarea alegerilor?

Iohannis: În acest moment, nu este cazul să discutăm despre amânarea alegerilor. Lucrurile sunt organizate, sunt bine organizate, și știm mai bine decât în iunie cum să abordăm epidemie. Rămâne vitală abordarea fiecăruia în parte. Fiecare trebuie să fie conștient de acest lucru. Dacă facem toți ce trebuie, vom îngrădi răspândirea virusului. Localurile unde se va vota vor avea tot ce trebuie, măști de rezervă, dezinfectați, circuite. Eu sunt de părere că putem să mergem la vot dacă respectăm toate normele.

-Un elev fără tabletă, telefon, fără curent, mai are în acest moment dreptul la educație?

Iohannis: Din păcate, mai există astfel de cazuri. Din păcate, nu toate autoritățile s-au implicat 100% pentru rezolvarea problemelor. Acolo unde apar, autoritățile locale și centrale vor găsi urgent soluții pentru aceste chestiuni.

-Mulţi specialişti spun că motivul creşterii cazurilor e din cauza concediilor şi măsurilor de relaxare. Consideraţi că se impun noi restricţii după modelul altor state europene?

Iohannis: Măsurile s-au luat atunci când specialiştii au spus că se poate lua o măsură sau alta. Mulţi cetăţeni înţeleg că această precauţie nu trebuie aşteptată doar de la autorităţi. Noi putem să ne ducem viaţa aproape de normal, cu minime sacrificii. Putem să oprim răspândirea virusului până la apariţia unui vaccin. Noi restricţii în acest moment nu sunt prevăzute.

-Săptămâna viitoare va avea loc un Summit despre criza diplomatică. Domnul Borel a declarat că relația dintre UE și Turcia se află la răscruce. Cum va vota România?

R: Aceste chestiuni vor fi dezbătute la summit, este un summit extern, nu neapărat intern. Dacă vorbim despre Turcia, este evident că trebuie să avem în vedere întregul palier de probleme. Aceasta este abordarea pe care o voi avea în Consiliul European, vom vedea ce propuneri vom avea pe masă, dar eu sunt de părere că trebuie să ținem cont nu numai de Estul Mediteraneanei, ci de mulți alți factori geopolitici. Dacă vorbim despre sancțiuni, trebuie să fim conștienți că nu sunt un scop în sine, ci sunt gândite pentru a facilitaîn final o înțelegere. Sancțiunile sunt gândite pentru a face relația să funcționeze. Dacă ținem cont de toate acestea, vom găsi calea cea mai bună.

-Considerați că începutul anului școlar a fost un real succes sau un total eșec?

Iohannis: Consider că a fost un succes în condiții extrem de dificile, în condițiile în care nu toate școlile au problemele rezolvate. Dacă ținem cont de întreg ansamblul, de zecile de mii de situații, putem spune că începutul acestui an școlar a fost unul bun, cu toate că suntem în plină pandemie.

-Aţi susţine varianta să existe majorări cu privire la punctul de pensie şi salarii aplicate de anul următor?

Iohannis: Eu susţin orice creştere a pensiilor, a salariilor, dar trebuie să ţinem cont de constrângerile bugetare. Se va întâmpla în momentul în care bugetul ţării va permite acest lucru. Alocaţiile au crescut şi vor mai creşte. Pensiile au crescut, dar atât a hotărât Guvernul să se întâmple în acest an.

-A apărut un subiect important în zona justiţiei. E vorba de numărul de procurori delegaţi pe care România îi va trimite la Parchetul European. Parchetul a cerut între 20 şi 30 de procurori care să lucreze în dosare cu fraude europene. Ministrul Justiţiei a aprobat doar 10. Parchetul European a respins această ofertă, iar MJ a rămas tot pe 10 procurori. Credeţi că sunt suficienţi?

Iohannis: Am auzit despre acest schimb de corespondenţă. În câteva zile mă lămuresc cum stau lucrurile. Între timp am studiat ce fac alţii. Multe state europene pun la dispoziţie în jur de procurori. Germania a pus la dispoziţie 11 procurori. Probabil că România nu stă atât de prost la acest capitol. După ce mă lămuresc total, pot să vă ofer un răspuns mai profund.

-Canalele de comunicare sunt sufocate de atacuri la persoană, certuri și grupuri de interese. Considerați că este momentul ca administrația românească să atragă și alți oameni, cu un suflu nou?

Iohannis: Putem să constatăm ușor că, din când în când, apar persoane noi în politică, unii au chiar succes. Pe de altă parte, este evident că a candida este dreptul oricărui cetățean. Ce este important este să ne îndepărtăm ușor-ușor de acel model de campanie cu tot felul de atacuri și subiecte invetate. Până la urmă, oamenii vor să audă de asfaltarea străzii, de repararea încălzirii, de rezolvarea problemelor. Cam asta așteaptă oamenii să audă, nu tot felul de certuri pe subiecte inventate. Și eu am trecut prin astfel de campanii și un anumit partid mare invetează subiecte ca să distragă atenția de la anumite carențe în administrație. Nu trebuie obligatoriu oameni noi, avem oameni buni, dar este momentul să facem altfel de campanie electorală, centrată pe nevoile comunității.

-CCR a respins sesizarea guvernului privind moțiunea de cenzură. Cum vi se pare decizia și cât de posibil este scenariul ca votul să fie reprogramat, iar guvernul Orban demis?

Iohannis: O astfel de decizie nu este de natură să aducă o stabilitate în comportamentul politicienilor. Pe de altă parte, o moțiune este de o inutilitate clasică. Și acea moțiune a fost de o inutilitate clasică, s-a făcut de râs PSD, n-au avut nici măcar cvorum. Mi s-ar părea total aiurea să vină cu moțiune, dar, dacă vor, au instrumentele cu care să promoveze un astfel de demers.

-Sunteți mulțumiți de activitatea marilor Parchete?

Iohannis: Bilanțul se face cam după un an după numiri. Bineînțeles, este puțin prematur dacă suntem mulțumiți sau nemulțumiți. Eu am așteptări mari de la Parchete și am și eu așteptarea ca lupta anti-corupție să prindă viteză.

-Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a făcut public faptul că, după ce numărul ei a fost făcut public pe internet, a primit multe insulte. Limbajul este  din ce în ce mai violent. Cum credeţi că s-a ajuns la această radicalizare a relaţiei cetăţean-politician? Cum va reveni situația la normal?

Iohannis: Putem să implementăm un proiect numit „România educată” și așa se rezolvă. Din păcate, o mai mare apropiere a politicienilor de electorat încurajează și astfel de abordări. Este regretabil și poate fi combătut cu educație. Politicienii se pot concentra pe proiecte bune, iar abordările cetățenilor pot deveni mai pozitive.

-Profesorii și elevii sunt testați în alte țări. De ce nu s-a luat aceeași măsură?

Iohannis: Am verificat cum au făcut alții. La nivelul OMS, nu este un consens pentru testarea în masă a profesorilor. Testările s-au făcut acolo unde sunt focare. Acolo este foarte utilă testarea tuturor cadrelor didactice, poate și a elevilor. Au existat și câteva testări pentru a verifica câți oameni au avut această boală, deci testarea în masă nu s-a făcut nicăieri.

-Au fost specialişti care au spus că nu ar trebui să aibă loc alegerile în contextul pandemiei. Credeţi că va fi afectată profund legitimitatea celor aleşi?

Iohannis: Este posibil, am avut un astfel de caz, în decembrie 2016, când credibilitatea aleșilor a fost afectată. Sper că ne este tuturor învățătură de minte și mergem la vot.

Ştire în curs

De la începutul lunii august, şeful statului a avut săptămânal conferinţă de presă, ocazie cu care a oferit explicaţii pe tema traseismului, situaţiei din justiţie, cu predilecţie acţiunile şefei DIICOT, precum şi despre gestionarea pandemiei de COVID-19, organizarea alegerilor locale şi deschiderea anului şcolar care a avut loc luni.

Tot miercuri, Klaus Iohannis a promulgat Legea care modifică şi completează unele acte normative în materie electorală, transmite Administraţia Prezidenţială. Astfel, la alegerile parlamentare din 6 decembrie, românii pot vota pe parcursul a două zile, sâmbăta şi duminica.

Ieșirea șefului statului are loc în plin scandal legate de înregistrarea în care candidatul PNL și USR la Primăria Capitalei, Nicușor Dan, care intervenea la Primăria Sectorului 4 pentru un om de afaceri controversat.

De asemenea, cel mai mare număr zilnic de cazuri de COVID-19 de la declanşarea pandemiei a fost înregistrat miercuri, când Grupul de Comunicare Strategică a anunţat 1.713 cazuri noi de îmbolnăvire, totalul ajungând la 107.011. De asemenea, 49 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus au decedat, bilanşul fiind 4.285. 471 de persoane cu COVID-19 sunt internate la ATI

Sursa: RomaniaTV

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *